Sunt tot mai mulţi (atât copii cât şi adulţi) care pentru deplasare sau pentru divertisment folosesc trotinetele.
Mai nou, pe lângă trotinetele „clasice” cele la care pentru deplasare trebuie să ne folosim piciorul, au apărut trotinetele electrice.
Există sute de oferte tentante şi se pare că numărul celor care cumpără trotinete electrice este în continuă creştere.
Uşor de manevrat, uşor de străbătut străzile aglomerate, noul mijloc de deplasare naste însă probleme legate de condiţiile legale de folosire.
Conform Codului Rutier, trotinetele care depăşesc viteza de 25 km/h sunt considerate mopede.
Art. 6 pct. 21 din OuG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
„mopedul este definit ca fiind autovehiculul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric”.
Parcurgând ofertele de cumpărare observăm că trotinetele electrice indiferent de marca, reuşesc să atingă viteze mai mari de 25 km/h, unele reuşind chiar şi viteze de 35-45 km/h din fabrică. Puţine sunt cele care ating maximum 25 km/h, lumea dorind performanţă şi autonomie, două trasatori pe care le au trotinetele mai scumpe şi, totodată, cele mai vândute.
Cu alte cuvinte pentru a putea merge cu o trotinetă care are viteza între 25 şi 45 Km/h, trebuie să ne încadrăm din punct de vedere legal ca şi un conducător de moped. Pentru mopede legea precizează printre altele că este nevoie de Permis de conducere categoria AM, că ele trebuie să fie înscrise în circulaţie, că din punct de vedere tehnic trebuie să îndeplinească nişte condiţii şi că… nu avem voie să circulăm pe trotuar.
În prezent nu am auzit ca poliţia să amendeze pe cei care conduc o trotinetă electrică sau, aşa cum spune legea să întocmească dosar penal dacă nu ai permis de conducere cat. AM.
Totuşi cred că este necesară o modificare a Codului Rutier, modificare care să lămurească statutul în trafic al trotinetelor electrice.