Când este momentul să începem educația rutieră la copii

Atunci când vorbim de educația rutieră a copiilor, de faptul că aceasta se realizează încă nesatisfăcător – numărul mare de accidente în care sunt implicați copiii stau mărturie – de cele mai multe ori dăm vina pe cei care au datoria să facă acest lucru instituțional, pe grădinița, pe scoală, pe lipsa unor programe moderne și coerente, nu în ultimul rând pe faptul ca regulile elementare de siguranță rutieră nu sunt promovate în rândul copiilor.

În esență așa stau lucrurile… dar oare părinții nu trebuie să se implice la rândul lor în educația rutieră a copiilor, dând primele sfaturi referitoare la modul în care cei mici trebuie să circule pe stradă?

Nu trebuie să așteptăm grădinița sau școala, nu este suficient să ne gândim ca cei mici nu merg pe strada decât alături de părinți. Timpul trece și lipsa primelor noțiuni de circulație poate mai târziu sa creeze probleme. La fel ca și în matematica, daca nu se știu regulile elementare este foarte greu sa trecem mai departe.

De fapt când este momentul ca un părinte să înceapă să dea primele sfaturi copilului privind modul de comportament, felul în care trebuie să circule pe stradă?

Primele noțiuni pot fi date încă de când copilul începe să învețe culorile, în jurul vârstei de doi ani. Tot atunci începe sa fie si mai curios, să înțeleagă mai bine si sa fie mai receptiv la tot ceea ce i se spune. Regulile de educație rutiera pe care i se spun copilului in aceasta perioada (2-4 ani) vor rămâne alături de el toata viată.

Putem vorbi in aceasta perioada si de o anumita strategie, de anumiți pași pe care trebuie să-i străbată copilul pentru a înțelege si mai ales a fixa primele noțiuni de educație rutiera:

Să se oprească! Copilul trebuie învățat să se oprească la semafor, să cunoască semnificația culorilor semaforului si sa se orienteze numai după culoarea semaforului pentru pietoni.

Să  privească!  În primul rând trebuie învățat cu situațiile în care traversarea străzii se face pe la trecerile de pietoni care nu sunt semnalizate cu semafor, ori prin locurile care nu au nici trecere de pietoni, nici semafor (cum ar fi aleile dintre blocuri). În aceste situații copilul trebuie să știe în care parte sa se uite mai întâi, sa aprecieze vizual dacă poate traversa în siguranța deplină.

Să fie vizibil! Copilul trebuie sa înțeleagă ca trebuie sa fie întotdeauna văzut de ceilalți, de șoferi, de motocicliști, de bicicliști. Trebuie să i se explice ca datorita staturii mici, Aplicarea de la 01.01.2018 de multe ori, alte mașini parcate, copaci sau vegetație “îl ascund” celorlalți participant la trafic.

Să fie atent!  Nu trebuie să se grăbească, nu trebuie să fie distras de jucării sau jocuri, mai nou de telefonul mobil. Trebuie să analizeze momentul când  poate traversa în siguranța, iar din momentul în care s-a angajat în traversare să continue să se uite în stânga și în dreapta până la finalizarea acesteia.

Exemplul părintelui! Copilul învață cel mai bine de la părinți. Orice abdicare de la regulile elementare (traversare pe roșu, în fuga, prin locuri nepermise, etc) sunt percepute de copil ca si comportamente corecte, exemple de urmat. Sa nu uitam și de părinții aflați la volan. Conducerea agresiva, lipsa de permisivitate fata de pietoni devin “argumente pozitive” in viitorul comportament in trafic al copilului.

Primii pași în educația rutiera pentru un copil reprezintă primii pași în siguranța sa liber consimțită, primii pași spre un comportament adecvat și civilizat în trafic și nu în ultimul rând un “pașaport pentru viată”!

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns