Scaunul de maşină pentru copii a apărut la sfârşitul anilor 30 în America, dar scopul sau nu era de a menţine copilul în siguranţă ci de a-l ridica mai sus pentru a putea fi văzut de părintele de la volan.

Primul scaun auto cu scopul de a le asigura siguranţa copiilor fost inventat în America în anul 1962, de Leonard Rivkin din Denver, Colorado. Simultan, în Anglia, Jean Ames inventa un concept asemănător. Mai târziu constructorii auto au dezvoltat propriile proiecte pentru transportul în siguranţă al copiilor. Printre ele Volvo care în anul 1964 propune scaunul orientat cu spatele la direcţia de mers, soluţie care este folosită şi în prezent. Primele scaune auto pentru copii aveau mai mult rolul de a imobiliza copilul şi mai puţin de a-i asigura siguranţă maximă în timpul mersului. Aceste scaune semănau mai mult cu nişte scaune de camping fixate pe bancheta maşinii.

O dată cu evoluţia sistemelor de siguranţă pasivă şi activă a vehiculelor şi scaunele au căpătat o altă înfăţişare, dar mai ales conceptele constructive au fost cu prioritate cele referitoare la siguranţa copilului.

În prezent scaunul pentru transportul copiilor în maşină a devenit o prezenţă obişnuită în autoturisme, mai ales că legea obligă conducătorii auto ca pentru copiii cu vârsta până la 3 ani să folosească astfel de scaune speciale.

Scaunele pentru transportul copiilor sunt de diverse forme şi mărimi. Există o clasificare internaţională pe care o prezentăm:

• Scaun (scoică/coş) grupa 0+ (0-13 kg). Recomandat de la 0 la15 luni. Se montează cu spatele la sensul de mers.
• Scaun grupa 0/1 (0-18 kg). Recomandat de la 0 la 4 ani. Se montează cu faţa/spatele la sensul de mers, în funcţie de vârstă.
• Scaun grupa 1 (9-18 kg)
• Scaun grupa 1/2/3 (9-36 kg). Recomandat de la 1 la 12 ani. Se montează cu faţa la sensul de mers.
• Scaun tip booster grupa 2/3 (15-36 kg). Recomandat de la 4 la 12 ani. Se montează cu faţa la sensul de mers.
• Scaun înălţător (22-36 kilograme). Recomandat de la 6 la 12 ani.